martes, 29 de marzo de 2016

2015, an negru pentru creștinii din lume


Indexul mondial al creştinilor, publicat anual de ONG-ul „Open Doors” (Porţi deschis), arată că 7.100 au fost ucişi anul trecut, în creştere cu 63% în numai un an. Iar numărul bisericilor distruse s-a dublat.

De la martiriul copţilor din Egipt executaţi de organizaţia islamistă Statul Islamic la masacrul din Garissa, în Kenya, comis de gruparea armată teroristă Shebaab, trecând prin distrugerea bisericilor în Niger, 2015 a fost un an negru pentru creştini. „Cu fiecare an acest număr al morților nu încetează să crească, evidenţiind intensificarea persecuţiei contra creştinilor în lume: 1.202 morţi în 2012, 2.123 morţi în 2013 şi 4.344 în 2014.

Organizaţia „Open Doors” defineşte persecuţiile comise faţă de un creştin ca „orice fel de ostilitate comisă în lume din cauza identităţii sale creştine” şi precizează că „maltratarea, tortura fizică, detenţia, izolarea, violul, pedeapsa severă, închisoarea, sclavagismul, discriminarea în educaţie sau la muncă, ori chiar moartea nu sunt decât câteva exemple de persecuţie care se produc zilnic”.

Dincolo de cifre se află realităţi crude, iar ONG-ul precizează că aceste date, care provin din informaţii din teren, de pe Internet şi din presă, „nu privesc decât asasinatele creştinilor dovedite în mod cert” şi subliniază că „sunt sub cifrele realităţii”. Peste 4.000 de creştini au fost ucişi doar în Nigeria, în special în nordul ţării, sub efectul acțiunilor grupului jihadist Boko Haram. Este menţionat şi masacrul din Garissa, în Kenya, unde un atac terorist al somalezilor grupării Shebaab a ucis 147 studenţi şi profesori într-o universitate. Jihadiştii au declarat că au vizat creştinii, punând studenţii să recite din Coran pentru a-i departaja de musulmani.

Distrugerea bisericilor

În „indexul mondial de persecuţie a creştinilor”, publicat anual din 1997, Open Doors prezintă harta celor 50 de ţări unde credinţa catolicilor, protestanţilor şi ortodocșilor este considerată a fi cea mai ameninţată. Numărul „bisericilor vizate” – atacate, distruse, jefuite, închise, confiscate – s-a dublat într-un singur an, trecând de la 1.062 în 2014 la 2.406 în 2014, din care 1.500 în China. Şi după ce în ianuarie 2015 a apărut în Charlie Hebdo caricatura reprezentându-l pe Mahomed, numeroase biserici au fost incendiate sau distruse în Niger. Extremismul islamic este prima cauză de persecuţie, care „este în creştere”, arată această organizație.

Anual, după 1970, Open Doors SUA, organizaţie de apărare a drepturilor omului, stabileşte, de asemenea, lista celor 50 de ţări în care persecuţiile creştinilor sunt cele mai violente. În acest an, World Watch List relevă că din zece ţări unde creştinii sunt supuşi unor „persecuţii extreme”, nouă au o populaţie musulmană în proporţie de cel puţin 50%. Mai mult, 40 din cele 50 de ţări aflate pe listă au o populaţie majoritar musulmană şi creştinii suferă din cauza islamismului radical, cauza cea mai recurentă a persecuţiei lor.

Astfel, Coreea de Nord, cu regimul său comunist, deţine primul loc în acest trist clasament pentru al 14-lea an consecutiv şi asta din cauza unei „religii atee” de stat care proscrie orice altă religie. La 40 km de Seul, simpla deţinere a unei Biblii te poate duce direct într-un lagăr de muncă. Următoarele nouă ţări, în ordinea pericolului pentru creştini, sunt Somalia, Irak, Siria, Afghanistan, Sudan, Iran, Pakistan, Eritreea şi Nigeria.

Extremismul islamic

Potrivit Open Doors, extremismul islamic rămâne „prima sursă de persecuţie” în 35 din cele 50 de ţări din clasament. „Influenţa extremismului islamic – şi în special al grupului Statul Islamic – are ca efect o radicalizare a societăţilor musulmane, chiar în Kurdistanul irakian, adăpost precar pentru 120.000 refugiaţi creştini”, precizează autorii raportului. „Consecinţa este o respingere din ce în ce mai mare a oricărei prezenţe creştine, nu numai din partea jihadiştilor, dar şi a întregii societăţi, care s-a raliat unei viziuni fundamentaliste a Islamului”.

Asociaţia notează şi „refuzul de a coexista cu creştinii” din ce în ce mai acut în Orientul Mijlociu, în Africa, în Asia şi în America Latină. „Niciodată nu am asistat la o astfel de migraţie a creştinilor”, arată organizația, „în Siria, Nigeria, Kenya sau Eritreea, oraşe şi regiuni întregi sunt golite de populaţiile lor creştine”. Orientul Mijlociu rămâne regiunea cea mai periculoasă pentru creştini, în special în zonele controlate acum de Statul Islamic. Peste 70% din creştinii irakieni au părăsit ţara după invazia americană din 2003 (înainte de război, Irakul avea cea mai mare comunitate de creştini din regiune), în timp ce peste 700.000 creştini au părăsit Siria după declanşarea războiului care a făcut ravagii.

Creştinii din Orientul Mijlociu sunt supuşi unor persecuţii neegalate de cel puţin un mileniu, potrivit studiului think-tank-ului american Pew Research Center. Aceste persecuţii sunt la originea unei îngrijorătoare hemoragii în regiune, în ultimii ani proporţia creştinilor scăzând de la 14 la 4%. Una din responsabilităţile majore revine expansiunii spectaculoase a Statului Islamic, organizaţia jihadistă considerând creştinii drept inamicii săi de moarte, în special din cauza politicilor duse în statele musulmane de „cruciaţi”, adică ţările occidentale cultural creştine.

Din nefericire, creştinii din Orient nu au aşteptat Statul Islamic pentru a fi supuşi persecuţiilor, după cum o dovedeşte diminuarea alarmantă a acestei comunităţi, subliniată în raportul Pew Research Center. Săptămâna trecută, New York Times publica un raport asupra prezenţei creştine în Orientul Mijlociu precizând că nu mai există decât o treime din cele 1,5 milioane de creştini care trăiau încă în Irak în 2003, iar în Siria 200.000 de creştini din totalul de 600.000 au fugit după începerea războiului civil.

Guardian a publicat, la rândul său, zilele trecute un studiu cu acelaşi subiect, aplicat lumii întregi. Deteriorarea condiţiilor de viaţă ale creştinilor în minimum 55 de ţări l-a determinat pe Papa Francisc să vorbească despre un „genocid” contra creştinilor din lume. „În acest al treilea război mondial care se organizează puţin câte puţin, constatăm că o formă de genocid este pe cale să fie instalată şi trebuie să înceteze”, a declarat Suveranul Pontif în recentul său turneu în America de Sud.

De partea sa, Comisia asupra libertăţii religioase în lume (USCIRF), care consiliază guvernul american, a emis o listă de opt ţări care îngrijorează cel mai mult. Din cele opt, şapte au o populaţie majoritar musulmană şi Comisia afirmă că este urgentă distrugerea grupurilor islamiste ca Statul Islamic şi Al Qaeda, pentru a combate persecuţia religioasă în lume. În Orientul Mijlociu, „creştinii suferă o ameninţare existenţială”, a susţinut Anna Eshoo, deputat democrat american, constatare care se aplică şi Africii, unde ascensiunea în putere a islamiştilor grupului Boko Haram ameninţă dramatic creştinii.

Distrugerea patrimoniului

Statul Islamic a demolat cea mai veche mânăstire creştină din Irak. Confirmând temerile autorităţilor religioase, sanctuarul Saint-Elie din Mossul, construit în urmă cu 1.400 ani, a fost demolat de jihadişti, acest loc de cult alăturându-se listei în creştere a siturilor religioase şi istorice masacrate sau reduse la cenuşă.

Edificiul supravieţuise unor secole de catastrofe naturale şi jafurilor. Generații de călugări s-au rugat în capelă la lumina lumânărilor. Pe poarta de intrare, fuseseră scrijelite literele greceşti „chi” şi „rho”, reprezentând primele două litere din numele lui Christ. „Nu îmi pot ascunde tristeţea, declara pentru AFP reverendul Paul Thabit Habib, nativ din Mossoul, şi adăuga: „Istoria noastră creştină la Mossoul este victima unei barbarii neegalate niciodată. Vedem asta ca pe o tentativă de a ne expulza din Irak şi eliminarea existenţei noastre de pe acest pământ”.

Numit în Biblie „marele oraş”, Mossoul nu este singurul loc care a suferit distrugeri de acest fel. Regimentul „piraţilor care nu au nimic de-a face cu un stat”, cum numeşte Joann Sfar Statul Islamic, s-a dedat la acte de distrugere în numeroase situri antice în Siria şi în Irak şi a ucis deja mii de civili şi constrânge sute de mii de creştini să fugă din regiuni unde erau instalaţi de aproape 2.000 de ani.

Statul Islamic ameninţă cu exterminarea

Şeful Bisericii Anglicane, Justin Welby, episcopul de Canterbury, avertizează că jihadiştii Statului islamic ameninţă cu exterminarea creştinilor din Orientul Mijlociu, leagănul unde s-a născut credinţa lor. Liderul spiritual al anglicanilor şi-a exprimat via preocupare pentru soarta creştinilor din Orient, expuşi exceselor jihadiştilor SI: „Ei urăsc distincţiile, fie că este vorba de musulmani care au idei diferite sau de creştini. Ei ameninţă să extermine creştinii chiar în această regiune unde s-a născut creştinismul”.

Creştinii din Orient, fie că este vorba de copţii din Egipt sau de diversele biserici din Irak, Siria sau Liban, erau prezenţi înaintea cuceririi musulmane în acest Orient Apropiat, dar acum observatori şi analişti se întreabă dacă Orientul Mijlociu, leagănul creştinismului, nu va deveni într-o zi mormântul său.

Creştinii sunt din ce în ce mai puţini în Orientul Mijlociu. În trecut ei se aflau sub protecţia liderilor locali – Hosni Mubarak în Egipt sau Muammar Gadhafi în Libia, dar după înlăturarea lor propagarea ideilor islamiste a pus în pericol chiar existenţa creştinilor în regiune, aceştia fiind siliţi să se convertească la Islam sau să fugă. Rămaşi fără protecţie, ameninţaţi cu chinuri cumplite, crucificări sau decapitări, creştinii din Siria şi Irak şi-au părăsit locurile natale, fugind de un Islam fanatic.

Statul Islamic practică represiunea faţă de toate minorităţile religioase – creştini, yezidi şi sunniţi care resping interpretarea sa a Islamului. Papa Francisc, îngrijorat de violenţele comise în Irak şi în Siria, unde creştinii sunt decapitaţi sau convertiţi cu forţa de jihadiştii SI, pledează pentru încetarea torturilor şi persecuţiilor la care sunt supuşi creştinii în Orientul Mijlociu.

Un mozaic religios

Pentru occidentalul obişnuit, mozaicul religios din Orientul Mijlociu este surprinzător şi la originea acestor diviziuni găsim controversele asupra naturii lui Christos care au agitat Bisericile din secolul al V-lea şi factorii politici, culturali şi umani. Bisericile din Orient regrupează Biserica coptă, cu circa 4-5 milioane de fideli în Egipt şi diaspora şi 250.000 copţi catolici, Biserica Maronită cu circa 4 milioane de credincioşi, din care 400.000 în Liban, Biserica greacă ortodoxă, care cuprinde circa 2 milioane de fideli în Egipt, Liban, Siria, Palestina, Iordania şi diaspora, Biserica armeană şi Biserica soră catolică, cu circa 4-6 milioane în Armenia şi în ţări din fosta URSS. În Siria, Irak, Turcia şi Liban găsim Biserica siriano-ortodoxă (250.000 credincioşi) şi circa 100.000 în Biserica sa soră catolică. În Irak, Siria şi Iran, în India şi în diaspora găsim Biserica asiriană din Orient, care cuprinde 300.000 de fideli şi aproape 1 milion de chaldeeni, ramura catolică. Sunt cunoscuţi sub numele de asiro-chaldeeni şi sunt cei atinşi de masacre între 1015 și 1919. Cei numiţi astăzi asiro-chaldeeni sunt, la origine, moştenitorii prestigioasei Biserici a Orientului, numită multă vreme „nestoriană” sau Biserica Mesopotamiei. Naşterea acestei ramuri a creştinismului ţine de geopolitică. Situată în Imperiul Persan sassanid, adesea în război cu Imperiul Otoman, a devenit dificil pentru această Biserică, după conversia Imperiului Roman la creştinism, să se ataşeze patriarhului de Antiohia. Din acest motiv, în anul 410, Biserica Mesopotamiei s-a declarat autocefală.

Lanţ de schisme

Abia în secolul al V-lea ea a dat un conţinut teologic acestei separări, refuzând să recunoască acel Conciliu convocat în 431 la Ephese. În Evul Mediu, a practicat o mişcare misionară până în India şi China, iar membrii săi au jucat un rol important la curtea primilor califi abbasizi.

În secolul al XVI-lea, după o schismă, Biserica Mesopotamiei s-a divizat în două ramuri, una rămasă autocefală (Biserica assiriană a Orientului) şi una catolică, ataşată Romei, Biserica chaldeeană. Din secolul al XIX-lea, toţi membrii Bisericii Mesopotamiei, catolici sau nu, sub influenţa occidentală, afirmau că descind din locuitorii anticilor şi prestigioaselor imperii assirian şi babilonian (chaldean). Limba liturgică comună şi culturală a tuturor assiro-chaldeenilor este arameica creştină. Patriarhul recunoscut de cea mai mare parte a comunităţii este instalat la Chicago şi sediul patriarhului Bisericii chaldeene este la Bagdad.

Țintă. Obsesia pentru Roma

Într-un video de propagandă, Statul Islamic a pus în scenă soldaţi-copii care jură că vor merge la Roma, să reducă femeile la statut de sclave. Nu este pentru prima oară când organizaţia teroristă consideră Roma drept capitala civilizaţiei iudeo-creştini. În spate, se află mesajul că alegerea specifică a Romei este un atac direct contra inimii creştinătăţii. Este a doua oară când SI face referire la „Roma” ca fiind un obiectiv al Jihadului. Retorica nu vizează capitala Italiei în sine, ci simbolul pe care îl reprezintă pentru creştinism şi mulţi analişti se întreabă dacă SI, făcând referinţă la simbolurile creştine , ne îndreaptă spre o logică a cruciadei. Cruciadă în sens invers. Când creştinii plecau să „elibereze” locurile sfinte, în special Ierusalimul. Dar cruciadele - oricum condamnabile – erau ordonate de oameni – regi sau Papi –, şi nu de texte sfinte, în timp de Jihadul este „o datorie” prescrisă de Dumnezeu prin Coran. Şi Jihadul are ca scop stabilirea califatului pe întreaga planetă.


Sursă: www.e-communio.ro